1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
Evanghelia după Sfântul Luca
traducerea catolică
Editura Sapientia din Iaşi
Capitolul 1
- Vei primi în sân și vei naște un fiu și-l vei numi Isus.
Capitolul 2
- Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul Domnului.
Prolog
Capitolul 1
31 Vei primi în sân și vei naște un fiu și-l vei numi Isus v.Nașterea lui Isus(Mt 1,18-25)
Capitolul 2
26 Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul j Domnului.
Note de subsol
v În ebraică, Yeshua = Iahve este Mântuitorul. Numele era foarte popular la evrei, fie în forma ebraică, fie în cea greacă (Iesous).
j BJ traduce: Puterea Celui Preaînalt te va lua sub umbra sa; expresia subliniază în mod fericit două concepte diferite, unul din lumea ebraică, celălalt din lumea greacă păgână: 1) pentru evrei "puterea Celui Preaînalt" acţiona ascunzându-se într-un nor luminos (Ex 40,38; Lc 9,34), sub "umbră", adică sub protecţia sau, mai bine zis, sub puterea în virtutea căreia acţionează omul, obţinând rezultate care depăşesc forţele sale proprii. Cele două expresii, "Duhul Sfânt" şi "puterea Celui Preaînalt", ne arată că în această concepere este implicat Iahve cu toată puterea sa infinită, că este un fel de rezumat al minunilor creaţiei şi formării poporului ales; 2) pentru păgâni, "puterea" era un concept pe care îl răspândise filozofia stoică chiar şi în clasele cele mai puţin culte. De această putere depindea orice formă de fecunditate în univers: plantele, animalele, omul, artistul, poetul erau fecunzi pentru că erau pătrunşi de această putere (dynamis), care, fără a se amesteca cu ei, producea fecunditatea la toate nivelurile.
Câteva manuscrise importante adaugă: din tine.
În VT, expresia este folosită ca autodenumire a unei femei care vorbeşte cu un om de rang superior (1Sam 1,16; 25,24; 1Rg 1,13).
Localitatea este identificată de tradiţia creştină cu Ain-Karim, la 6 km vest de Ierusalim.
Lit.: a făcut putere cu braţul său; este o expresie specific semită care, printr-un antropomorfism, vrea să scoată în evidenţă atotputernicia lui Dumnezeu (Ex 6,6; Dt 4,34).
VT notează deseori că Dumnezeu îşi aminteşte (Gen 8,1; 9,15; Ex 2,24) pentru a spune că el este fidel promisiunii făcute pe care o împlineşte (Lc 1,72).
La început, circumcizia se făcea la pubertate; mai târziu, legea lui Moise a stabilit ziua a opta (Gen 17,12; 21,4; Lev 12,3). Trebuiau să fie prezenţi martori, era rostită o binecuvântare şi se punea nume copilului, deşi, în epoca patriarhilor, numele se punea la naştere (Gen 4,1). În VT, circumcizia era un semn al alianţei sfinte dintre Dumnezeu şi Israel; totodată, era pentru un bărbat semnul apartenenţei la poporul lui Dumnezeu, semnul deosebirii de păgâni şi al predestinării de a participa la binecuvântările promise Israelului.
VT vorbeşte de multe ori despre vizita lui Dumnezeu pentru a scoate în evidenţă intervenţiile sale mântuitoare (Gen 21,1; 50,24-25; Ps 65,10) sau de pedeapsă (Ex 32,34; Is 10,12). Luca este singurul evanghelist care foloseşte această imagine (cf. Lc 7,16; 19,44; Fap 15,14).
Cornul mântuirii; este o metaforă în VT care simbolizează vigoarea şi forţa (Ps 18,3 şi Dt 33,17). "Cornul" se referă aici la puterea divină în acţiunea de mântuire a poporului israelit. Există o asociere între "cornul mântuirii" şi "casa lui David", din care trebuia să se nască Mesia (Ez 29,21). În conformitate cu Ps 132,17, Domnul va face să răsară un corn de mântuire pentru David. Din sec. I î.C. ritualul ebraic cere fiecărui credincios să recite optsprezece binecuvântări; în a cincisprezecea dintre ele se spune: "Fă să răsară îndată mlădiţa lui David (Mesia) şi cornul lui să se înalţe cu ajutorul tău. Binecuvântat să fii tu, Doamne, care faci să răsară cornul ajutorului".
Cuvântul grec spalanchna înseamnă "măruntaie" (Vg - viscera), ca parte a trupului care în antichitate era deseori privită ca sediu al afectivităţii. Părţile interne superioare (inima, plămânii, ficatul) erau deosebite de părţile interne inferioare (intestine). Este un exemplu clar de metonimie pentru a exprima abstractul prin concret. În mentalitatea noastră latină, sediul afectivităţii este inima.
Există dificultăţi cu privire la timpul folosit, întrucât multe manuscrise întrebuinţează trecutul (BJ, TOB). Cu RSV şi alte traduceri recente, folosim viitorul.
Expresia poate însemna un Mesia care este trimis de Cel Preaînalt (Num 24,17; Zah 3,8; 6,12).
Octavian August este strănepotul lui Iulius Cezar. După înfrângerea lui Lepidus (36 î.C.) şi a lui Antoniu (31 î.C.), rămâne singur împărat în Imperiul Roman. A primit de la senat titlul de August (= cel vrednic de onoare) în 27 î.C. A murit în anul 14 d.C.
Publius Sulpicius Quirinius a fost trimis ca delegat în Siria şi însărcinat cu restructurarea Iudeii ca provincie romană după depunerea lui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare (Mt 2,22), care domnise între 4 î.C. şi 6 d.C.
Este o expresie tipic ebraică în VT pentru a indica urcarea în regiunea muntoasă a Iudeii, în special la Ierusalim (780 m altitudine: Mc 10,32; In 2,13; Lc 2,42).
În greacă, katalyma înseamnă "loc închiriat pentru o noapte". Aici se referă la o încăpere comună pentru popasul caravanelor (caravanserai).
În VT întâlnim expresia: "Dumnezeul oştirilor cereşti" de 284 de ori. Aceste "oştiri" sunt formate din îngeri care aveau rolul liturgic de a cânta laudă lui Dumnezeu (Is 6,3; Iob 38,7; Ps 29,1-2). În textul lui Luca ei celebrează intrarea lui Mesia Isus în lume (Evr 1,6).
Expresia: oamenilor de bunăvoinţă, după Vg, nu redă tot sensul original: termenul grec eudokia înseamnă "complăcere", "bunăvoinţă", "voinţa de a face bine" şi se referă, în mod incontestabil, la planul de mântuire bazat pe bunătatea şi fidelitatea lui Dumnezeu, şi nu pe răspunsul omului, care are importanţa sa, dar e secundar pentru realizarea planului salvific. Traducerea: pace oamenilor pe care el îi iubeşte este susţinută de o serie de manuscrise vechi, de textele de la Qumran (1QH 4,32) şi este preferată de majoritatea versiunilor actuale (BJ, TOB, RSV etc.).
În Lev 12,2-8 se spune că o femeie, după naştere, era considerată "impură" pentru 7 zile, după naşterea unui băiat; pentru 14 zile, după naşterea unei fete şi nu era admisă la cult pentru alte 33 de zile, după naşterea unui băiat, şi alte 66 de zile, după naşterea unei fete. După această perioadă, trebuia să se prezinte la preot şi să ofere "sacrificiul pentru păcat", de obicei un miel de un an, însă pentru cei săraci erau suficiente două turturele sau doi pui de porumbel. Purificarea era impusă numai mamei, iar băiatul prim născut trebuia răscumpărat. Prezentarea copilului în templu nu era poruncită, dar nici interzisă (Num 18,15) şi, probabil, unele familii evlavioase o practicau (1Sam 1,24-28).
Legea prescria răscumpărarea primului născut de parte bărbătească atât pentru oameni, cât şi pentru animale (Ex 13,1-2), întrucât erau consideraţi "consacraţi", "sfinţiţi" Domnului. În ritual se făcea o binecuvântare pentru rodnicia ulterioară şi sănătate. Ca preţ de răscumpărare, familia trebuia să plătească preotului cinci shekeli. Luca vorbeşte numai de jertfa adusă pentru purificarea Mariei. Faptul că el nu menţionează plata celor cinci shekeli sugerează ideea că Isus nu trebuia să fie răscumpărat, căci el îşi va da viaţa ca răscumpărare.
Evenimentul mesianic descris şi promis de profeţi care aduce Israelului eliberarea de toate relele şi venirea escatologică a lui Dumnezeu (Is 40,1 ş.u.; 62,1; 66,8).
Lit.: unsul, consacratul (Ex 30,32), destinat să mântuiască poporul lui Dumnezeu. "Cristosul, Unsul Domnului" este titlul mesianic tradiţional în VT grec (1Sam 24,7.11), spre deosebire de "Cristos Domnul" devenit nume propriu al lui Isus (Fap 2,36).
|
|
|
|
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro